Honda Mugen CR-Z Super GT300

Honda Mugen CR-Z este o maşină de curse care participă la clasa inferioară Super GT300, faţă de clasa Super GT500 în care participă Honda NSX, fiind o maşină total reproiectată pentru a face faţă atât reglementărilor impuse de regulamentul acestei clase, precum şi competitorilor săi.

Deşi Honda Mugen CR-Z a rămas tot o maşină hibrid, motorul original de 1.5 litri si 122 de cai putere a fost înlocuit de către un motor cu şase cilindri în V de 2.8 litri, cu o putere totală impusă de regulamentul competiţiei de 300 de cai putere. Nici sistemul electric nu a fost uitat, acesta având o greutate de doar 60 de kilograme, motorul electric dezvoltând 67 de cai putere, iar tracţiunea a fost mutată pe roţile din spate. Maşina este dotată cu o transmisie cu 6 rapoarte şi padele în spatele volanului.

Macheta Honda Mugen CR-Z pe care o veţi găsi aici este reprezentarea la scara 1:24 a acestui model de curse, documentul fiind în format pdf şi care conţine 4 pagini A4. Modelul are o dificultate medie de asamblare. De asemenea în fişier veţi găsi şi instrucţiunile de asamblare, precum şi o serie de poze cu modelul.

Pentru a vă face o idee mai bună despre cum ar arăta modelul  complet asamblat vă invităm să vizualizaţi pozele de mai jos, iar dacă doriţi să îl construiţi faceţi click pe butonul de download.

buton download

Sursă: Epson.jp

Publicat in:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

This site is protected by reCAPTCHA and the Google Privacy Policy and Terms of Service apply.